Trecut-au ani, ca peste șesuri norii...
Dar, uneori, când ramurile lunii
ne bat în geam cu zarzării și prunii,
din zări adânci, așa cum vin cocorii,

se-ntorc, foșnind, și anii... Iată unii
ne fulguie cu liniștea ninsorii,
alții ne-aduc mireasma din victorii,
iar alții numai geamătul furtunii.

Sub calda amintirilor povară,
ce freamăt dulce tremură-n odaie?
O lacrimă surâde și coboară,

un zâmbet plânge, umerii se-ndoaie
și timpul crește... Anii ne-mpresoară
și luminăm de sfânta lor văpaie...