Puiul Radului, de rouă,
aromind a busuioc,
de opt zile, ba de nouă,
arde-ntr-un pătuc de foc.

A venit o rândunică
să mi-l vadă cum zăcea
cu tristeți de tufănică
și cu lâncezeli de stea.

O lăcustă se închină,
iar crăițe și furnici
se tot roagă, în grădină,
pentru mâinile lui mici.

Două lebede ca mierea
și-un pisoi de pluș lunar
plâng, de ieri, lângă durerea
unui leagăn de cleștar.

Numai dumneata, molatic
urs de vată, stai sub pat,
clatini capul, gânduratic,
spre tăticul supărat,

parc-ai vrea să treci de praguri
și la piept s-aduci, nătâng,
stupii tăi cu mierea-n faguri,
toată zmeura din crâng,

toate crengile din crâng.