Nevrînd să fie înger, un demon el a fost.
Iar nu Privighetoarea, ci Corbul l-a cîntat;
Și cizelat-a visu-i teribil de frumos
Cu al Răului și al Straniului diamant.

Cătat-a în genunea ce orice gînd cufundă
Secretele Morții și-ale Eternității,
Și sufletu-i lucind în crima sîngerîndă
Avea visul năprasnic, cel al Perversității.

Misterios și cast, sardonic și feroce,
Intensul rafinează și îl ascute-atroce;
Chiparosul i-e arbor; iubita o nălucă.

Cu ochii săi de linx orice mister dezleagă :
− Baudelaire, acum pricep iubirea ce te leagă
De-Ntunecatu-acesta, citirea sa-nspăimîntă !