Iarna, de-o vreme, mă duce regretul
Prin crânguri, pe margini de linii ferate -
Trec singur spre seară pe ape-nghețate,
Când fâlfâie, pe lume, violetul.

Paloarea, mutismul minează-al meu piept
Pe satele ninse crai-nou când apare;
Trec singur pe poduri de fier solitare,
Și-aștept în zăpadă... dar ce mai aștept?

Hau!... Hau!... depărtat sub stele-nghețate...
În noaptea grozavă la cine voi bate?...
O, vis... o, libertate...
Hau!... Hau!... depărtat sub stele-nghețate...