Iarba se divulga părului tău
în dimineața goală și suna
aceeași apă peste câmpuri
și-o mână veche și osoasă de femeie
parcă-așeza în rând pahare albe
ștergându-le întâi de vânt cu-o cârpă
rotindu-le încet până piereau
în patima desăvârșirii lor

singur în aer
vinovat sau ascuns sau neputincios
lângă o masă de tablă rămas
într-o odaie-ngustă a pământului
nu știi ce timpuri pentru mine acasă
trec mă apropii și mă depărtez
blândă crezi prea mult în fiul tău
între râuri l-ai născut să nu audă
decât noaptea mersul lor sub astre
și iar duhoarea albă-a primăverii
și apa nu ne lasă să vorbim
ține cu săptămânile cu anii
ne răscolește

n-avem ce face și ajunge apa
în groapa care stăruie pe câmpuri
și curge-n noapte lung pe ziduri goale
și o simt câinii-n lanțurile lor
prin curți și noi ascunși ne naștem
steaua de somn întunecată mamă
răpuși în spațiile mari.