Bujorii 'n vatră 'și scutur' mormanul de petale -
În noapte, bolții vremea îi surpă căpriorii -
S'ascult cum cresc zambile din butura viorii
Ori, tânguită, doina privirii Dumitale.

Zefir, secară suplă, cap d'operă de artă,
În van, suspinu 'n flaut îl rup și-l mai prefir:
Þi-e inima o tresă - cusut trandafir
Pe umăru-unui fercheș locotenent din Gardă.

Când lunii, la amiază, i s'o bruma gutuia
Iar geamul o să-ți crape în cioburi vișinii,
Aș vrea 'n nămeți de lene, să dormi ca mustu'n vii,
Să nu visezi, ochiaso, că eu mi-am spart statuia.


(publicată întâi în revista Gândirea, XII, nr. 4, aprilie 1932 sub semnătura Un poet nou)