Copiii care cred în ochi
au iarna, lunga iarnă. Singuri
se așează pe genunchi ca să vadă
înăuntrul privirii soarele luminându-se.
Dincolo de sine, în cer, fetele
șuvițelor strălucitoare de ploaie
își ating părul, se duc singure
râzând cu buzele crăpate.
Au trecut prin secole, cuvinte
de dragoste și milă, dar fetele
strângând șalul merg singure
singure în cer și în ploaie. Acoperișul
picură peste păsările streșinei.