Să plângem patul de flăcări, rozele de culcare
Azi răsfoite cu pasiuni de ierbare.
O singură arșiță unui poetic orgoliu;
Haitul stelelor ni se revarsă peste doliu.

De câteor mâini strânse voi nu ați trecut,
În leagăn speriat și mut,
Printre chemările spinilor
Ca veveriți în orga pinilor.

Vino să-ngenunchem pe cer; împrăștiat de plecări,
Corul miresmelor de întâie dimineață,
Poate odată,
Ca o ploaie de fluturi, de înfiorări
Se va reîntoarce peste uitata viață.