Muntele-numără pe degete de brazi
Stolurile duse și circular agită
Să le prindă iar, plasă plumbuită,
Dar prinde numai fruntea lui. Tot azi

Se dărâmă-ntr-însul fântânile;
Punți rostogolite-n piept i se înfig,
Zvârlindu-i din spume, pe lavă tare-n frig,
Inima lui - păstrăv - s-o poți lua cu mâinile...

De-acum, sub umăr, veșted îi și rebegi
Un pietrar cu vinele date cu brumă
Purtând în palme plină de mălai și humă,
Cruciulițe unde vrabia păși.

Și lăcrămează muntele tămâie
Fiecărui mort și cuibar părăsit,
La fiecare rană din care i-a fugit
Să-nfrunte-aievea vremea, o statuie...