Stau piatră de hotar cu scrisul șters
Între surâsul tău și univers.

Cine mi-a spus că ești și tu statuie?
Aud prin vine sângele cum suie

În brațele din care m-alungai
Ca să mă cauți călărind pe cai

De foc, de ghiață - albele năluci
Pe care încă știi să mă mai duci...

Cad... Mă ridic... Încremenesc... Aștept...
Urlu și râd... Parcă mă ții la piept...

Ți-e frică ție? Ori mi-e frică mie
De atâta uragan în armonie?