Un cântec spus de ochii tăi, lăstunii,
Deschiși iubirii, soarelui și lunii,

Un cântec mut al părului ce-l strângi
În coc, ținut cu arcul mâinii stângi.

Fetița noastră vrea să se deștepte,
Du-i șoapta legănată-a mâinii drepte –

Bătrânii noștri-s obosiți, adu-le
Un cântec din hotare și pătule.

Ne însoțim în tot ce-și poate spune
O bucurie, pân` la soare-apune,

În zile lungi și-n nopți cu stele dese,
Cu mângâieri și șoapte înțelese.

Ieșim la lucru ori ne-ntoarcem iară,
Mă uit la tine seară după seară,

Și te găsesc în toate și te laud,
Te strig, te-ascult, te-ascund ca să te caut,

Noi amândoi, ai cărților și-ai pâinii,
Supușii casei noastre și stăpânii.