cerul destrămat în parcele căzut peste timpuri
brăzdat de poteci și cuiburi de suflet
deschis totdeauna la cei care au aripi
coboară și azi spiralul inedit.

iată prăbușiri, dorinți, nunți, ancestrale
cum se grămădesc subt piept cadavre
vrem să ne incendiem împreună cu ele
posibilitând germinarea versului stâncă

cine va înțelege oare valoarea metalului pur
fără falsificări fără amestec aproape absurd
constituind fondul penetrant al genului acesta
în care sufletul mi se plantează ca arbori în grădini






Urmuz, an. I, nr. 5, iunie 1928