Ce liniștiți sunt pașii Tăi în mine când coboară
și pe-a iubirii mii de căi ființa-mi înconjoară!...
Ca mersul stelelor pe cer, ca răsăritul lunii,
ca luntrea gândului, năier, pe apa rugăciunii,

ca izvorârea din afund a stropilor spre unde,
ca taina harului profund când duhul mi-l pătrunde,
ca rouă cerului senin pe iarba aplecată,
ca seara ce-nfășoară lin pădurea nemișcată,

ca șoapta dulcii adieri prin spicele-nflorite,
ca pacea marilor tăceri pe culmile-nsorite,
ca zvonul pașnicei cântări din sânul primăverii,
ca sfintele înfiorări din noaptea Învierii...

Ca a iubirii dulci văpăi spre-a inimii comoară...
— Ce liniștiți sunt pașii Tăi în mine când coboară!...