1

Demult el doarme somn de veci,
Demult se odihnește.
Pe părăsitul lui mormânt
O iarbă deasă crește.


2

Pe părul alb ce-i luneca
Pe umeri, când în mână
O cupă plină ridica,
S-amestecă țărână.


3

E alb ca spuma când se sparg
De stânci talazuri grele;
Și buzele cu vorbe-adânci
Au înghețat și ele.


4

Obrajii-s galbeni cum erau
Dușmanii altădată
Când printre ei se repezea
Cu spada ridicată.


5

Þărâna-i grea pe piept, dar el
Nu simte greutate.
Și viermele pe fruntea lui
Se plimbă-n libertate.


6

De asta a făcut luptând
Minuni de vitejie
pentru că-n preajmă-i la mormânt
Doar vulturii să vie?


7

Un bard pe vremuri l-a cântat
În țara lui, departe...
Dar cântecele pier... Și-acum
El doarme somn de moarte.