Nu mă îndoiesc:
după ce marea mătură a istoriei
va face curățenie în România
și soarele va lumina din nou zâmbete
se va găsi un ins oarecare
născut într-un fișier mirosind a cerneală
care va scrie așa:
Ștefan Baciu, bucureștean din Brașov,
fost plantator de cești de cafea în Brazilia.
A tradus câțiva poeți din Santo Domingo, Paraguay, Haiti,
a iubit duminicile pe Calea Victoriei
terasa puțin murdară a restaurantului Mercur
- intim prieten cu Nicu Theodoru-Chibrit -
a cunoscut și pe Tudor Arghezi și pe Cezar Petrescu.

Se pare că a scris douăsprezece cărți de poeme,
dar nu ne-a rămas urme despre ele
pentru că un cenzor grijuliu a vegheat
la retragerea lor din librării și biblioteci
pe vremea întunericului care venea din răsărit.

Purta ochelari.
Purtase bretele.
Apoi a devenit poet brazilian.
Mai mult nu se știe despre el.

Și dacă n-a murit -
mai trăiește și astăzi.