Cînd, zile-ntregi, mitralii prin vastul cer albastru
Își șuieră scuipatul și-un Rege-și bate joc
De verzi batalioane, sau roșii, ce-n dezastru
Cad lîngă el grămadă de-ncins, de aprig foc;

Cînd o demență cruntă ucide iar și iară,
Făcînd din mii de oameni un maldăr fumegînd;
- Bieți morți ! în bucuria, în iarba ta, în vară,
Natură ce-i făcuseși în felul tău preasfînt!... –

- Un Dumnezeu există, ce ride la altare,
Printre potire de-aur și-n al tămîiei fum
Și-adorme-n osanele, blind legănat de-acum;

Și-i treaz din nou, cînd mame, înfricoșate tare,
Plîngînd sub vechi și negre bonete,-I dau un ban,
Scos din batista-n care strings l-au legat în van!