Făptură nouă, iată pe frunte
întîia lumină te-a uns!
Pe noi repede soartă ne mînă -
tu fără pas ne-ai ajuns.

Făptură de nicăiri coborîtă-n
imperiul mumei,
auriu, tînăr, proaspăt ulcior
rupt din coastele humei!

Griji, biruinți și uimiri încercînd
în preajma ta sta-vom ades.
Dura-vei în noi o lumină, mare ca-ncrederea
cu care tu azi ne-ai ales.

Sus stelele cele mai treze
aprind cărbuni de diochi.
Subt strașina vremii vei crește
încet, ca o lacrimă-n ochi.