Clopote la margine de Þară
Și la început de iarnă bat
Să n-adune-n lacrima amară
Ce de atâția ani în ochi ne-a stat.

Cu pecetea munților pe frunte
Cu Cosminu-n sânge și-n bunici
De la rădăcini de la grăunte
Am urcat prin veacuri până-aici.

Din Siret în șesuri mai domoale
Unde curge Prutu-n alte zări
Se aude vorba Dumitale,
Domnul Flondor, Domnul Cavaler...

Iar din alte piscuri, din departe,
Peste ani se-nalță vertical
Și ne strigă din aceeași soarte
Avram Iancu, Craiul din Ardeal.

În durere ca-ntr-o catedrală,
În același viscol și îngheț
Inimile noastre se răscoală-n
Bucovina, Þebea și Râmeț.

Pe Câmpia Blajului cea mare
Sau în Codrii veșnici din Cosmin
Din speranța noastră cresc altare
Și eu vin la ele să mă-nchin.

Nu suntem noi fii fără de țară,
Neamul meu e-un Clopote total
Care bate și ne-adună iară
De la Cernăuți până-n Ardeal